CĂSUŢE DIN LUT

cob4

Îmi plac mult căsuţele din lut. Le-am descoperit de curând. Nu mă refer la casele tradiţionale din paiantă pe care le ştiam. De fapt, într-o casă din paiantă am copilărit la ţară, aşa că ştiu foarte bine care sunt avantajele şi dezavantajele unei astfel de construcţii. Căsuţele astea se fac din pământ galben, nisip, paie şi apă şi se “plămădesc” asemeni unui aluat de cozonac.

cob3

În interior, pereţii sunt fin „tencuiţi” cu un strat mai subţire din acelaşi material la care se adaugă făină, podelele se ung cu ulei de in pentru a deveni impermeabile şi rezistente.

cob2

În cazul de faţă, ai liber la imaginaţie. Nişe, sticle în pereţi pe post de luminatoare naturale, cioburi de farfurii pentru design abstract şi tot ce-ţi trece prin minte… Acoperişul trebuie neapărat să fie verde, adică să crească nişte iarbă pe acolo…

cob1

Se spune că orice om care îşi doreşte să construiască o căsuţă de lut, trebuie să înceapă cu un cuptor din lut(un soi de ţest arhaic de pe vremea bunicii). Eu am trecut de faza asta şi acum îmi doresc o căsuţă pe post de bucătărie de vară, cu pivniţă, aşa cum îi stă bine unei bucătării, fie ea şi din lut.

Dezavantajele unei astfel de construcţii rudimentare sunt legate în general de recondiţionarea pe exterior. Trebuie “lipită” destul de frecvent pentru că apar fisuri la contactul cu apa.

La noi în ţară există o asemenea construcţie prin Timişoara. Este făcută chiar de un architect, doamna Ileana Mavrodin, iar căsuţa figurează în topul celor mai frumoase case de lut.

Tu ce părere ai?

comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.